VOCEA TA CONTEAZĂ!
March 2, 2017
Simpozionul Național “Vocea ta contează” 2017 va avea loc în perioada 7-9 aprilie la București, în cadrul Ramada Hotel & Suites Bucharest North, fiind organizat de Societatea Română de Foniatrie și Asociația Română pentru Consiliere Medicală, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică București, Clubul Regal al Medicilor și Regina Maria Ponderas Academic Hospital.
Evenimentul, dedicat Zilei Mondiale a Vocii (manifestare celebrată în întreaga lume pe data de 16 aprilie, sub numele de “World Voice Day”), va reuni specialiști ORL, logopezi, medici de familie și profesioniști vocali, într-o serie de sesiuni științifice și workshop-uri în care vor fi prezentate noutățile în materie de tehnici și tehnologii din domeniile fonoaudiologiei și pedagogiei vocale.
Manifestarea se va bucura de prezența unor personalități remarcabile, specialiști în chirurgie și recuperare vocală, precum Dr. Yakubu Karagama (consultant ORL în cadrul Manchester Royal Infirmary), Frances Ascott (Clinical Lead Speech and Language Therapist în cadrul Manchester Royal Infirmary), Dr. Ilter Denizoglu (Assistant Professor în cadrul Clinical Vocology Unit, Izmir, Turcia) și Dr. Ahmed Geneid (Otolaryngology, Speech and Language Pathology în cadrul Helsinki University Central Hospital).
Simpozionul “Vocea ta contează” 2017 se adresează atât medicilor specialiști și primari, cât și medicilor rezidenți, pensionari sau studenților. Taxele de participare la eveniment sunt următoarele:
Medic specialist / primar – 200 RON
Medic rezident – 100 RON
Logoped – 100 RON
Medic pensionar – gratuit
Student – gratuit




Our Recent Posts
January 29, 2020
January 29, 2020
January 29, 2020
Archive
Tags